Un tânăr de 17 ani a fost lovit în plin de o mașină, în timpul unui raliu ținut la Drobeta-Turnu Severin

3 iulie 2023, 15:47

Incidentul a avut loc aproape de finalul competiției, când pe pistă se mai aflau doi competitori.

Într-un viraj, un pilot care se afla pe traseu a pierdut controlul volanului, după ce mașina a intrat într-un derapaj și a ieșit de pe pistă în locul în care era tânărul de 17 ani.

În imaginile filmate de camerele care transmiteau concursul se vede că băiatul era cu ochii pe telefon în momentul în care autoturismul se îndrepta spre el.

În spatele gardului erau mai mulți spectatori, dar aceștia au scăpat nevătămați, deoarece mașina s-a oprit în bordură.

Tânărul a primit inițial îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și de la medicii care asigurau asistența medicală la competiție și ulterior a fost transportat la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin.

La unitatea medicală, rănitul a fost supus unor investigații medicale. Ca prin minune, are doar o entorsă la piciorul drept și mai multe escoriații, dar este în afara oricărui pericol.

Urmărește-ne pe Google News