România și UNESCO, Arc peste timp – 65 de ani de la aderare

20 decembrie 2021, 19:17

În 7 luni, cât timp s-a derulat Programul aniversar „România și UNESCO, Arc peste timp – 65 de ani de la aderare” au fost lansate şi mini documentare dedicate obiectivelor incluse în acest patrimoniu. Filmele au fost realizate de Casa de Producţie a Televiziunii Române, iar 65 de personalităţi ale TVR, prezentatori sau realizatori de emisiuni, au dat glas povestirilor despre locuri şi tradiţii care scriu istoria ţării.

România a început să fie prezentă pe lista cu obiective de Patrimoniu Mondial UNESCO, imediat după Revoluţie. Acum, are şi o hartă digitală unde oricine le poate descoperi, de la distanţă.

Nouă obiective culturale şi naturale din România, printre care Cetăţile Dacice şi Delta Dunării, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Li se alătură Ritualul Căluşului, Mărţişorul sau Ceramica de Horezu.

În martie, anul acesta, România împreună cu Republica Moldova au cerut ca pe lista UNESCO a Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii să fie înscrisă şi Arta Cămăşii cu altiţă.

 

Urmărește-ne pe Google News