Universitatea de Medicină și Farmacie și cea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, în prestigiosul top QS

28 martie 2023, 08:45

În cel mai nou clasament internațional QS – printre cele mai prestigioase la nivel mondial – Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca este singura din țară inclusă în top, pe domeniul medical.

Prof. univ. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF ,,Iuliu Haţieganu’’ Cluj-Napoca: Cred că cel mai important criteriu în clasarea unei universități este angajabilitatea absolvenților ei. Absolvenții noștri au avut o rată de reușită la examenul național rezidențiat de 98%.

Ca în fiecare an, și Universitatea Babeș Bolyai face parte din prestigiosul clasament. Și anul acesta, universitatea rămâne cea mai profilată din România. În plus, domenii noi în care s-a investit în ultimii ani au fost incluse în topul mondial.

Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca: Sunt mai multe domenii care sunt prezente acolo, cele clasice pe care le avem de ani de zile: matematică, psihologie, zona de business și management, una de limbi moderne, însă au apărut două domenii noi în care am investit în ultimii ani: zona medicală, prin programul UBB Med și zona de inginerie, prin pozișionarea noastră în zona de tehnologie și inginerie. În top 300 suntem cu aceste domenii în zone specifice: matematică, psihologie, suntem în top 300, chiar top 400, acesta a fost motivul pentru care am dezvoltat componenta biomedicală și componenta de inginerie de tehnologie.

Și UMF a bifat o nouă reușită anul acesta în clasament, urcând de pe locurile 351- 400 în categoria 301-350, pe domeniul medicină la nivel mondial.

Prof. univ. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF ,,Iuliu Haţieganu’’ Cluj-Napoca: Avem un număr impresionant de articole în reviste foarte bine cotate, un indice Hirsch al membrilor comunității academice totalizat foarte bun, cel mai mare din România. Noi suntem pe indicatorii de cercetare printre cele mai bune universități românești. În ultimii ani numărul publicațiilor a crescut exponențial pe măsura finanțării suplimentare pe care universitatea a cordat-o din finanțări proprii.

Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca: Marile universități ale lumii, pe care le vedem în rankingur,i au toate domeniile împreună. Harvard e Harvard pentru că are în același loc de la științe sociale, umaniste, arte, științele naturii, medicină, tehnologie și inginerie. Oxford și Cambridge la fel. Păstrând proporțiile, ne imaginăm că, într-un termen scurt să ajungem la acel nivel, să ajungem în acea paradigmă și apoi să creștem treptat.

La nivel mondial locul 1 este ocupat de cea mai râvnită școală de informaticieni din lume: Massachusetts Institute of Technology, iar pe următoarele locuri universitățile Cambridge, Stanford și Oxford.

 

Urmărește-ne pe Google News