Valya, refugiată din Ucraina, rănită în Cernihiv: Ruşii bombardează civilii, nu e niciun dubiu. Ei spun că ţintesc doar obiective militare, dar nu e aşa, e o minciună. Ţintesc blocuri şi case

Valya are 35 de ani. A intrat în România prin vama Sighet, rănită, după 24 de ore de mers continuu cu un autobuz în care a fost norocoasă că s-a putut urca. Locuia în oraşul Cernihiv din nordul Ucrainei, aproape de graniţa cu Belarus. Dar casa i-a fost bombardată.

Valya: Am deschis ochii şi eram întinsă pe jos, acoperită cu sticlă. Sângeram pe cap, pe faţă. Mai târziu am aflat că un lansator de grenade rusesc a ţintit curtea casei, la 30 de metri de ferestre. Ruşii bombardează civilii, nu e niciun dubiu în privinţa asta. Ei spun că ţintesc doar ţinte militare, dar nu e aşa, e o minciună. Ţintesc blocuri de apartamente la etajele superioare, case.

Valya a reuşit să fugă împreună cu soţul ei, Michael, un tânăr american care lucra în Ucraina. Sunt căsătoriţi de trei ani.

Michael: Eu şi soţia mea locuiam în Cernihiv, este un oraş ucrainean unde se vorbeşte rusa, iar Putin bombardează civili inocenţi, femei şi copii. Nu mai putem sta în casa noastră, uşa, ferestrele au fost spulberate. Am vrut să mergem la casa unui prieten, era un transportor blindat acolo, am crezut că vom muri. Am mers apoi la casa părinţilor soţiei, în acelaşi oraş, iar acolo lansau bombe, se simţea ca la cutremur. Am stat ascunşi în pivniţă o zi întreagă. Am avut noroc că ne-am putut sui într-un autobuz.

Valya nu a reuşit să îşi convingă părinţii să plece din calea bombelor. Au rămas în Ucraina, sperând că războiul se va opri curând.

Valya: Părinţii mei au rămas acolo. De ce? E greu, ei nu vor să îşi lase casa şi speră că lumea va face ceva. Măcar să închidă spaţiul aerian de deasupra Ucrainei.

Înainte de a pleca mai departe, tânăra a primit îngrijiri de la echipajul medical aflat în permanenţă în punctul de trecere a frontierei şi de la voluntarii Crucii Roşii.