Victor Negrescu, propunerea Guvernului Dăncilă pentru funcția de comisar european. Schimb de replici între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis

29 octombrie 2019, 14:02

ACTUALIZARE. Viorica Dăncilă a reacționat, marți, cu privire la declarația președintelui Klaus Iohannis referitoare la desemnarea unui comisar european din partea României, afirmând că o nominalizare i-a fost cerută ”ferm și explicit” în scrisoarea președintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Am văzut ieșirea furibundă a Președintelui Iohannis cu privire la desemnarea comisarului european din partea României, încă o încercare de sabotare a intereselor țării. Îl informez pe Klaus Iohannis că decizia de a ne desemna urgent comisarul este o obligație a Guvernului României și este ferm și explicit solicitată în scrisoarea președintelui ales al Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Se poate vedea că acest document se află și în atenția dumnealui, dar alege să dezinformeze o țară întreagă în scop electoral. Este rușinos și este riscant pentru interesul și imaginea României”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Ea a mai afirmat că Victor Negresu, fost ministru al Afacerilor Europene, este ”un profesionist desăvârșit”.

”Așadar, fie că domnului Iohannis îi convine sau nu, acesta este procesul firesc și corect pe care țara noastră trebuie să îl urmeze. Domnul Victor Negrescu, chiar dacă nu se califică drept “comisarul lui Iohannis”, este fost ministru al Afacerilor Europene și fost membru al Parlamentului European, un profesionist desăvârșit, cu o vastă experiență de lucru în instituțiile europene, în care am deplină încredere că va putea gestiona cu succes acest mandat din partea României”, a conchis Viorica Dăncilă.

Ea a postat și scrisoarea președintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care îi este adresată și șefului statului.

(w460) Viorica DÄ

ACTUALIZARE. La scurt timp după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Victor Negrescu este propunerea Guvernului Dăncilă pentru funcția de comisar european, preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat printr-o declaraţie de presă.

„Premierul demis, doamna Viorica Dăncilă, refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european, care îi revine României.

O avertizez din nou pe doamna Dăncilă să înceteze orice demers legat de nominalizarea unui candidat pentru această poziție și să nu transmită nicio propunere către președinta aleasă a Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen.

Desemnarea unui comisar european din partea țării noastre de către un guvern care nu mai are niciun fel de atribuții constituționale și legale în acest sens este un gest iresponsabil, de sfidare atât a cetățenilor români, cât și a partenerilor europeni.

Doar un nou guvern învestit de Parlament are întreaga legitimitate, dar și obligația de a transmite urgent la Bruxelles o propunere de comisar european. Este esențial ca  un nou Cabinet să obțină cât mai repede votul Legislativului pentru a rezolva toate problemele stringente generate de guvernarea dezastruoasă a PSD, inclusiv desemnarea unui candidat credibil și profesionist din partea României în Comisia Europeană. Tergiversarea în Parlament de către PSD a procedurilor care să ducă la votarea noului Executiv nu face altceva decât să dăuneze și mai mult credibilității țării noastre, deja afectate de Guvernul Dăncilă”, a precizat preşedintele.

__________________________________________

Întrebată marți, la ieșirea din Primăria Săndulești, județul Cluj, despre informațiile potrivit cărora Victor Negrescu ar fi propunerea Guvernului pentru funcția de comisar european, Viorica Dăncilă a spus: „Da, este o variantă domnul Negrescu, având în vedere experiența de care se bucură: a fost europarlamentar, a fost ministrul pentru Afaceri Europene, deci îl recomandă experiența pe care o are pentru funcția de comisar european”.

„Îl recomandă și Guvernul Dăncilă printr-o scrisoare către Bruxelles?”, este întrebarea unui ziarist, iar răspunsul Vioricăi Dăncilă a fost: „Îl recomandă și Guvernul Dăncilă printr-o scrisoare către Bruxelles”.

Dăncilă a spus că scrisoarea va fi trimisă marți.

„Probabil închei și acele informații apărute în spațiul public că de fapt e locul păstrat pentru Viorica Dăncilă. Din start am spus că nu îmi abandonez echipa, voi fi alături de colegii mei, sunt președintele PSD și candidatul la prezidențiale”, a încheiat Dăncilă.

Ursula von der Leyen, președintele-ales al Comisiei Europene, se așteaptă ca, odată ce se va forma un nou guvern la București, România să nominalizeze cât mai repede posibil un candidat la funcția de comisar european, a afirmat Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE.

„Este urgent și se așteptă ca, odată ce va exista un guvern în funcție în România, să trimită, cât mai repede posibil, un candidat, și este în contact cu omologii săi din România în acest sens”, a afirmat Andreeva, citată de site-ul Politico Europe.

Mandatul actualei Comisii Europene, condusă de Jean-Claude Juncker, este programat să se încheie pe data de de 31 octombrie, însă este probabil ca mandatul acesteia să fie prelungit cu o lună deoarece noua Comisie Europeană este incompletă, comisarii propuși de Franța, Ungaria și România fiind respinși de Parlamentul European.

Guvernul Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Dan Nica pentru postul de comisar european, după respingerea Rovanei Plumb de către Parlamentul UE, însă această propunere nu a fost încă acceptată în mod formal, au notat jurnaliștii de la Politico.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News