Violențe în Haiti; un senator a deschis focul și a rănit două persoane. Penuria de combustibil și inflația a scos oamenii în stradă
Scenele violente au avut loc în fața clădirii parlamentului din Port au Prince. Un senator al puterii a deschis focul și a rănit două persoane, inclusiv un fotograf al agenției Associated Press. Politicianul a spus că a fost agresat de protestatari și s-a simțit amenințat.
Demonstranții încercau să împiedice numirea în funcție a unui nou premier, acuzat de corupție.
Pierre Ricard, senator: „Are multe acuzații pe numele său, există dovezi că a fraudat banii publici cu vânzarea unor capre.”
Mai exact, acesta a vândut statului 20 de mii de capre din America la un preț de 325 de dolari pe capra. Asta, în condițiile în care prețul în Haiti nu depășește 100 de dolari. Pare un caz relativ minor, dar grăitor pentru corupția din Haiti, spun oamenii. De mai multe săptămâni au loc demonstrații violente, pe fondul unei penurii de combustibil și a inflației galopante, iar oamenii arată înspre președinte.
Jean Samuel, protestatar: „Vrem ca toată lumea să iasă în stradă şi să spună că nu-l mai vor pe preşedintele Jovenel Moise, tot poporul s-a săturat de el.”
Președintele aflat în funcție din 2017 refuză orice sugestie de demisie și spune că nu vrea să lase țara în mâna traficanților și a bandelor criminale.

