„Zeu” cu numere de înmatriculare. Aproape 500.000 de șoferi și-au ales plăcuțe preferențiale la mașină
Un tânăr are carnet de trei ani, însă nu are o mașină. Cu toate acestea, știe exact ce numere își va alege în momentul în care își va cumpăra autoturismul mult-visat.
Alții vor ca de fiecare dată când urcă la volan să își amintească de cei dragi.
În primele șapte luni ale acestui an aproape jumătate de milion de șoferi din toată țara și-au ales singuri combinația de litere de pe plăcuța de înmatriculare, cei mai mulți sunt din București, Constanța și Timiș. Unii s-au gândit la cele sfinte când au montat plăcuțele.
Nu puține sunt cazurile în care șoferii și-au dorit să fie recunoscuți în trafic după numere care nu pot fi prezentate în spațiul public.
Există 20 de combinații de litere pe care polițiștii le-au conisderat obscene și pe care nu le poate cere niciun șofer. Serviciul Român de Informații, Guvernul sau Ministerul Afacerilor Interne au cerut ca unele combinații de litere să fie blocate pentru ca șoferii să nu ceară aceste numere ca să treacă drept reprezentanți ai instituției.
Sunt și numere pe care de-a lungul timpului nu le-a vrut nimeni, așa că ele au ajuns să fie oferite doar la cerere.
Oricine vrea un număr preferențial trebuie să plătească 45 de lei.

