Ziua Limbii Române, sărbătorită în România și în Republica Moldova. La Iași și la Chişinău a avut loc Marea Dictare Naţională

31 august 2023, 14:35

De ziua Limbii Române, la Iași au scris după dictare aproape 200 de persoane. Testul a cuprins trei fragmente din operele lui Marin Preda, Ion Creangă şi Ion Neculce.

Printre participanţii la Marea Dictare Naţională de la Chişinău a fost şi Silvia Lungu. Femeia a venit însoţită de copiii ei.

Silvia Lungu: Ne-am înscris când bebeluşa nu era planificată să apară şi deja am venit cu băiatul mai mare. Noi vorbim limba română, transmitem în familie acest mesaj şi toţi ei patru copii ai mei vorbesc limba română şi o vom susţine în continuare.

A acceptat provocarea şi jurnalista TVR Moldova, Svetlana Gore.

Svetlana Gore: A fost un exerciţiu social la care am ţinut neapărat să particip, nu am putut să-l ratez. Pot să spun că a fost un text foarte simplu, dar inspiraţional care ne-a inspirat cred că pe toţi participanţii şi ne-a făcut încă odată să conştientizăm ce ţară frumoasă avem şi ce limbă melodioasă avem ocazia să vorbim.

Maia Sandu: Limba română are locul ei demn în rândul statelor lumii. Alături de alți peste treizeci de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.

Preşedinta Republicii Moldova le-a citit copiilor aflați la Bookfest Chișinău capitolul său preferat din „Micul Prinţ”.

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova: Am fost impresionată de unii dintre ei, care au spus că au citit până la 90 de cărţi în această vară şi desigur suntem aici să transmitem mesajul la mai mulţi oameni, să vină, să citească.

Textul dictării îi aparţine Marinei Borş, câştigătoarea concursului de eseuri  „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”.

În 10 septembrie vor fi anunţaţi finaliştii, care vor câştiga premii speciale.

Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an la 31 august, printr-o lege promulgată în 2013. În Republica Moldova, Ziua Limbii Române se celebrează din 1990.

 

Urmărește-ne pe Google News