ZIUA MARINEI | Antrenați să înfrunte pericolul din adâncuri. Etapele pregătirii unui scafandru militar

14 august 2020, 14:50

Sunt învățați să supraviețuiască în adâncuri, dar multe dintre misiunile lor sunt pe uscat, așa că sunt antrenați să sară din elicopter, exersează proceduri riscante cu explozibili, au tabere de pregătire și marșuri de supraviețuire!

Ei sunt scafandrii militari, cei mai nevăzuți dintre membrii Armatei Române.

Scufundările de adâncime sunt riscante și le pot face doar cei care au cunoștințe despre supraviețuirea sub apă, care au experiență, disciplină, care cunosc fiecare detaliu al echipamentului pregătit cu atenție de fiecare dată.

Nimic însă nu ar fi posibil fără pasiune.

Importante sunt pregătirea fizică, antrenamentul zilnic.

Pentru un scafandru este prioritar să își îmbunătățească tehnica și cunoștințele permanent și să rememoreze ceea ce a învățat deja.

Ca orice militar, este pregătit să acționeze de fiecare dată când i se cere.

Spiritul de echipă e esențial. La bordul unei nave nu se iau decizii individuale. Fiecare are rolul său. De la cei care sunt sub apă până la cei care întrețin tehnica de scufundare, cu toții au același țel: să ducă la capăt misiunea.

Mulți dintre absolvenții școlii de scafandri aleg să se perfecționeze în tehnici de luptă, alții optează pentru avansarea pregătirii în lucrul cu explozibilii, atât în apă, cât și pe uscat.

Sunt singurii din țara noastră abilitați pentru astfel de intervenții.

Urmărește-ne pe Google News