Ziua Tinerilor într-o țară a vârstnicilor. Reportaj în exclusivitate

2 mai 2017, 20:34

Pustiu cât vezi cu ochii. Se aud doar ciripitul păsărilor, câte un glas de animal şi scârţăitul caselor care stau să se prăbuşească. Natura e frumoasă, dar vitregă condiţiilor de trai.

Comuna Cozieni are 25 de sate şi doar 2.090 de suflete. Drumurile şerpuiesc între dealuri, păduri şi fâneţe. Îţi poartă paşii spre sate prospere în urmă cu 10 ani. Acum au doar case goale, cu uşi ferecate.

În Valea Roatei trăiesc doar două familii.

Punga e cel mai îndepărtat sat al comunei. A avut aceeaşi soartă. Doar casele mai spun poveşti. Au tavane prăbuşite, pereţi căzuţi, trepte care duc spre nicăieri.

Pe drum apar totuşi câţiva săteni. Obosiţi de atâta muncă şi necăjiţi de soartă. Am dat și peste o minune: un copil. Denisa are 3 ani şi e singurul copil născut în sat în ultimii 18 ani.

În aceste sate viaţa se scurge fără ceas deşteptător, telefon, televizor ori reţea de apă şi canalizare.

Regulile traiului sunt simple, la fel ca oamenii care muncesc din zori şi până în noapte.

În statistici însă, situaţia se complică. Avem cu aproape 270.000 mai mulţi vârstnici decât tineri de până în 14 ani.

Natalitatea a scăzut alarmant şi aproape 4 milioane de români au plecat la muncă în străinătate. Am ajuns astfel să avem o populaţie îmbătrânită.

Cei mai mulţi vârstnici se găsesc în Teleorman: o treime din populaţie are peste 60 de ani.

Vâlcea, Brăila şi Buzău se află şi ele în topul judeţelor îmbătrânite.

Cei mai mulţi tineri sunt în Timiş, Ilfov şi Iaşi.

Urmărește-ne pe Google News