Vânătorii de munte din Brașov împlinesc 100 de ani de activitate. Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa" este acum o unitate tactică la standarde NATO, specializată în lupta pe teren muntos - împădurit

Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" implinește 100 de ani. Militarii de elită, care au luptat sub drapelul aceste unităţi, s-au remarcat în cel de-al Doilea Război Mondial, apoi au dus mai departe renumele vânătorilor de munte români prin participarea la exerciţii internaționale, dar și în misiuni din teatrele de operaţiuni din Irak, Kosovo, Afganistan și Polonia. Regele Carol al II-lea și Regele Mihai au avut şi ei legături puternice cu vânătorii de munte.

Catastrofă ecologică pe râurile din Indonezia din cauza acumulărilor masive de ambalaje din plastic

În Indonezia, alimentele sunt, în general, ambalate în plastic ieftin, care ajunge adesea în mediul înconjurător. Guvernul încearcă să introducă reglementări și vizează chiar o interzicere treptată a ambalajelor din plastic. Însă poluarea mediului a atins deja proporții catastrofale, iar pungile și ambalajele de plastic se acumulează pe plaje și în râuri.

Mai mulți copii pasionați de cinematografie participă la o tabără creativă, în Rezervația Naturală Piatra Craiului, unde vor realiza două filme de scurtmetraj

Cum sunt create filmele, care este magia din spatele camerei de filmat și care sunt emoțiile când te afli în fața obiectivului sunt doar câteva dintre întrebările la care au primit răspuns mai mulți copii pasionați de cinematografie și de imagine în cadrul unei tabere creative, desfășurate la munte. Împreună cu profesorii, profesioniști din domeniu, vor crea în final două filme de scurtmetraj.

Trafic restricționat și vehicule blindate scoase pe stradă, la Paris, în urma protestelor violente. Revoltele s-au extins și în capitala Belgiei, unde zeci de persoane au fost arestate

Pentru a treia noaptea consecutiv, au avut loc scene de violențe și vandalism în suburbiile pariziene și în mai multe orașe din Franța. Scânteia protestelor a fost uciderea unui adolescent nord-african, de către forțele de poliție. Violențele s-au extins în toate marile orașe: au fost vandalizate magazine, școli, secții de poliție și sedii de bănci. Vă avertizăm că sunt imagini cu impact emoțional!

Roșiile gigant, cultivate cu succes în solarii și vândute cu 12 lei kilogramul în piețe. Peste 95% din roșiile produse în serele din România sunt din semințe aduse din import

Vara, gustul roşiilor face toţi banii. Acum, majoritatea roșiilor care se vând în piețe de la noi nu sunt însă din soiuri românești. Sunt cultivate în solarii unde, în această perioadă, cresc doar hibrizi. Soiurile româneşti, care sunt mai gustoase, se coc abia într-o lună, spun specialiştii. Există şi acum roşii, crescute în spaţii protejate, care sunt căutate pentru gustul lor: sunt însă mai scumpe chiar şi pentru fermieri.

Direcţia Principală de Informaţii Militare a Ucrainei: Rusia își reduce prezența la centrala nucleară din Zaporojie. Moscova dezminte: Nimeni nu pleacă nicăieri

Rusia își reduce prezența la centrala nucleară din Zaporojie, a afirmat Direcția de Informații Militare a Ucrainei, spunând personalului să se mute în Crimeea. Şi numărul patrulelor militare a fost redus, scrie The Guardian. "Centrala nucleară Zaporojie funcţionează normal. Nu am dat astfel de instrucţiuni angajaţilor. Nimeni nu pleacă nicăieri", a precizat compania rusă de stat responsabilă cu sectorul nuclear civil, Rosatom.

Rusia trimite un avion pentru a-și prelua personalul din ambasada de la București. Răspunsul lui Lavrov la întrebarea corespondentului TVR, privind expulzările reciproce

Rusia îşi retrage mâine o parte din personalul diplomatic din Bucureşti. Potrivit ministerului Afacerilor Externe, 40 de angajaţi ai misiunii diplomatice din România, alături de membri ai familiilor, vor pleca cu o aeronavă civilă, a unei companii aeriene ruseşti. Răspunzând unei întrebări adresate de Liviu Iurea, corespondentul TVR la Moscova, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a fost mai împăciuitor când a vorbit despre valul de expulzări reciproce.

Generalul rus dispărut, membru VIP al grupării Wagner. Lista secretă cu ofițeri ruși din gruparea lui Prigojin, obținută de jurnaliști

Informaţii explozive care pun sub semnul întrebării controlul pe care Putin îl mai are asupra propriei Armate. Generalul rus Serghei Surovikin a fost membru VIP secret al grupării de mercenari Wagner. Asta arată documente secrete intrate în posesia jurnaliștilor CNN. Lista secretă de membri VIP ai Grupării lui Prigojin cuprinde zeci de oficiali ruși de rang înalt din Armată și Serviciile de informații.

Lacul Morii din Capitală va fi reamenajat: spații de joacă, debarcadere, insule plutitoare și zone pentru plajă

Una dintre cele mai cunoscute zone din Capitală ar putea ajunge în doi ani și un principal punct de atracție. Primăria Sectorului 6 intenționează să amenajeze Lacul Morii în așa fel încât bucureștenii și turiștii să aibă posibilitatea să își petreacă timpul liber cât mai aproape de natură. În întreg parcul din jurul Lacului Morii se vor face zone cu spaţii de joacă, locuri pentru mese, terase și grupuri sanitare. Pe lac vor fi construite debarcadere, insule plutitoare și vor fi amenajate zone unde se va putea face plajă.