Autoritățile au declanșat o anchetă în cazul directorului unei firme din Prahova care a fost filmat în timp ce jignea angajații

Cazul angajaţilor unei fabrici textile din Prahova agresaţi verbal de director ia amploare. Imaginile au ajuns şi la autorităţi, însă directorul a fost de negăsit pentru că şi-a luat concediu. Alte persoane din conducere consideră că vina le aparţine tot angajaţilor. România nu e o țară fără stăpâni - a spus apăsat și premierul, care a felicitat autoritățile pentru modul în care au reacționat în acest caz.

Comemorare la Nagasaki: 72 de ani de la explozia bombei atomice cu uraniu care a provocat moartea a 74 de mii de persoane

Nagasaki a comemorat atacul nuclear care a lovit orașul din sud-vestul Japoniei în urmă cu 72 de ani. Bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki au ucis peste 200 de mii de persoane și au avut efecte mulți ani după dezastru. Au precipitat capitularea Japoniei la 15 august 1945 și încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. La Nagasaki a fost azi o ceremonie emoționantă, marcată de un apel al primarului la semnarea unui recent tratat al Națiunilor Unite de interzicere a armelor atomice.

Admitere cu scandal! Academia de Poliție a modificat baremul la proba de Istorie. Marian Godină, printre candidații care au sesizat nereguli

Comisia Centrală de Admitere a Academiei de Poliție "Al. I. Cuza" a anunțat că la disciplina Istorie, probă de evaluare susținută marți, modifică baremul de corectare pentru două întrebări din două grile. Anunțul vine după ce, în 24 de ore, pe rețelele de socializare au curs sesizările candidaților privind multiple nereguli la corectură. Printre candidați s-a numărat și polițistul rutier Marian Godină. El explică în postări succesive unde s-au făcut greșeli, dar a anunțat că nu va contesta rezultatul, cel mai probabil insuficient pentru a-și asigura un loc printre admiși. Godină a cerut demisia rectorului Academiei de Poliție.