Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Emmanuel Macron. Președintele Franței va efectua o vizită în România la invitația omologului său

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va vizita România în perioada următoare. A fost invitat de preşedintele Klaus Iohannis, în timpul întâlnirii pe care au avut-o astăzi la Bruxelles, în marja Consiliului European. Cei doi şefi de stat au discutat despre câteva dosare europene sensibile, între care Schengen şi detaşarea muncitorilor din Est.

A jefuit și înjunghiat două bătrâne și a furat un taxi. Fugarul a fost prins de poliție după cinci ore

Alertă maximă, noaptea trecută, în județul Bistrița-Năsăud! Polițiștii au căutat mai bine de cinci ore un tânăr care a jefuit şi înjunghiat două bătrâne. Bărbatul a plecat cu un taxi după ce a comis jaful, apoi l-a atacat pe şofer şi a furat taxiul. Taximetristul a fost cel care a anunțat poliția. În cele din urmă, tânărul a fost prins în județul Suceava.

Incendiu pe fosta platformă chimică de la Săvineşti

Panică, noaptea trecută, pe fosta platformă chimică de la Săvineşti, în judeţul Neamţ. Un depozit cu peste 1.000 de butelii a fost cât pe ce să sară în aer, după ce un container cu o substanţă încă neprecizată s-a aprins.

Fiscul va face controale pentru a-i depista pe cei care își închiriază locuințele fără să declare veniturile. Verificări pe litoral

În plin sezon turistic, o afacere la negru ia amploare. Mii de români îşi închiriază locuinţele cu ziua, dar nu îşi declară veniturile. Se întâmplă mai ales pe litoral. Fiscul estimează că această "afacere" aduce câştiguri de sute de mii de euro pe an și le-a pus gând rău celor care fac evaziune. Aşa că urmează mai multe controale.

Firmele și instituțiile publice sunt obligate din 2018 să angajeze un ofiţer de protecţie a datelor personale

Avansul tehnologic aduce noi meserii în România! De anul viitor, fiecare companie sau instituţie de stat va trebui să aibă un ofiţer de protecţie a datelor personale, care va proteja confidenţialitatea informaţiilor despre clienţi. Însă nu se ştie cine îi va forma pe noii gardieni ai informaţiilor, pentru că nicio instituţie din România nu poate da o astfel de licenţă.

O decizie, mai multe interpretări. CCR obligă magistrații șefi să se prezinte la audieri în Parlament

Decizia CCR care îi obligă pe şefii parchetelor şi instanţelor să se prezinte la audieri în Parlament are adepţi, dar şi contestatari. Şefa CSM a comentat doar că hotărârea Curţii e obligatorie. Şefa Instanţei Supreme, procurorul general şi şefa DNA se abţin deocamdată de la declaraţii. Aşteaptă mai întâi motivarea CCR. Au apărut, în schimb, multe alte interpretări.

Gravide cu drepturi și nu prea. Liste de așteptare uriașe la ecografii gratuite pentru femeile însărcinate

Sistemul sanitar e nemilos cu femeile însărcinate. De multe ori, acestea dau sume considerabile ca să-şi facă investigaţiile în clinici private. Teoretic, totul ar trebui să fie gratuit. Dar în Capitală, de exemplu, ecografia din trimestrul II de sarcină se face fără bani numai în două centre. Cererile sunt atât de multe, încât pacientele se programează şi cu 3 luni în avans.

Tot mai mulți străini își fac operații estetice în spitalele private din România

Chirurgia estetică din România are din ce în ce mai mulți clienţi. Dacă până acum străinii veneau la noi în cautare de dentişti, acum au început să fie interesați și de intervenţiile chirurgicale estetice, care le-au depăşit ca număr pe cele dentare. Condiţiile, priceperea chirurgilor români şi, nu în ultimul rând, tarifele acceptabile i-au convis pe cetăţenii din Vestul Europei și din ţările arabe să vină să se opereze la noi.

Două parcări "Park and Ride" din București au termenele de finalizare depășite

Primăria Capitalei se gândeşte să construiască șase parcări speciale pentru locuitorii din afara oraşului. Ca să evite aglomeraţia, oamenii ar lăsa maşinile acolo, apoi şi-ar continua drumul cu mijloacele de transport în comun. Nu sunt primele astfel de planuri. Două astfel de parcări ar trebui deja să funcţioneze. Amenajarea lor a început, dar finalizarea lucrărilor e departe.

Statul român face economii când e vorba de viața propriilor cetățeni. Medicii sunt nevoiți să le dea pacienților doze mai mici

De multe ori, în spitalele din România pare că supravieţuieşte cine are noroc. Fondurile pentru tratarea pacienţilor care ajung la Terapie Intensivă sau în unităţile de primiri urgenţe sunt mult mai mici decât anul trecut, iar medicii nu au medicamente suficiente. Deci sunt obligaţi să le dea bolnavilor - adulţi şi copii - doze mai mici decât ar trebui. Ministerul Sănătăţii păstrează tăcerea.