Cercetările împotriva actorului Alec Baldwin pentru capetele de acuzare actuale vor fi abandonate, în cazul împușcăturii fatale de pe platoul de filmare. Vor fi făcute investigații suplimentare

Cercetările demarate împotriva actorului american Alec Baldwin, acuzat de omor prin imprudenţă după o împuşcare fatală pe platoul de filmare al lungmetrajului "Rust" în 2021, vor fi abandonate. Anunțul a fost făcut de noii procurori de caz, care au invocat "fapte noi" ce merită investigaţii suplimentare, informează AFP.

Parlamentul European condamnă încălcarea drepturilor omului în Rusia, cu referiri la Vladimir Kara-Murza și Aleksei Navalnîi. Eurodeputații denunță și situația din Afganistan

Parlamentul European a condamnat, joi, în termeni fermi condamnarea ''motivată politic'' la 25 de ani de închisoare a jurnalistului şi disidentului rus Vladimir Kara-Murza, şi a solicitat eliberarea imediată şi necondiţionată a acestuia şi a tuturor celorlalţi deţinuţi politici din Rusia, printre care opozantul rus Aleksei Navalnîi, laureat al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, care efectuează o pedeapsă de nouă ani de închisoare, potrivit unui comunicat al PE.

Secetă extremă în Spania. Apa pentru irigații a fost restricționată

În Spania milioane de hectare de culturi sunt pârjolite de secetă. În unele regiuni nu a mai plouat de aproape un an, iar apa pentru irigații a fost restricționată, pentru a proteja rezervele pentru populație. Este cel mai sever episod de secetă din ultima jumătate de secol.

Medicii acuzați de moartea lui Maradona, trimiși în judecată

Cei opt doctori care sunt acuzați de moartea marelui fotbalist argentinian Diego Armando Maradona vor fi trimiși în judecată. Aceștia sunt cadre medicale la clinica în care Maradona a încetat din viaţă pe 25 noiembrie 2020, după o operație la creier, pentru înlăturarea unei cheag de sânge.