Pestă porcină la o fermă din Mehedinți. Mii de animale vor fi sacrificate
Angajații fermei au observat, în urmă cu două zile, că mai multe animale sunt bolnave. Au anunțat medicii veterinari și reprezentanții Direcției Sanitare și au fost prelevate probe. Analizele au confirmat suspiciunea.
Este o lovitură dramatică pentru proprietar, care pierde astel circa 800 de scroafe de reproducere și peste 3000 de purcei care vor fi eutanasiați.
Deocamdată nu se știe cauza apariției acestui focar într-o fermă în care condițiile de biosecuritate sunt foarte stricte. Grav este faptul că în vecinătatea acestei ferme se mai află încă una.
În Mehedinți mai sunt în acest moment patru focare de pestă porcină, totate însă pe domenii de vânătoare, la porci mistreți.