Românii, printre europenii care muncesc cele mai multe ore săptămânal. Viața de angajat în România versus viața de angajat în Germania. Număr de ore versus productivitate
După 17 ani în care a muncit într-o multinaţională din România, în 2020, Radu şi-a luat familia şi a plecat în Germania.
Radu Pârvan, român stabilit în Germania: „Mi-am dat seama că posibilităţile mele de dezvoltare erau destul de limitate (…) și cumva a apărut o oportunitate de a lucra la o firmă în Germania.„
Programul de lucru a cântărit mult în luarea deciziei.
„Începe la 9 şi se termină la 5. Eu la 5 şi 10, 5 şi un sfert sunt ultimul care părăsesc biroul că eu aşa sunt obişnuit. În Bucureşti nu ştiu dacă ajungeam acasă mai repede de 7 sau 8, ceea ce scurta timpul personal (…) destul de mult, asta în condiţiile în care programul se termina la 6„, povestește Radu.
Chiar şi fără ore suplimentare, românii sunt printre cei mai muncitori europeni, după numărul de ore petrecute la serviciu. O confirmă cel mai recent studiu Eurostat.
Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: „La noi în ţară se lucrează săptămânal peste 40 de ore. La fel de mult ca noi muncesc şi bulgarii. Cea mai scurtă săptămână de lucru o au locuitorii din Ţările de Jos – un pic peste 33 de ore. Asta în timp ce media la nivel de Uniune Europeană este de 37,5 ore lucrate pe săptămână.”
Cantitatea nu înseamnă şi calitate.
Alexandra Colceru, specialist comunicare platformă online de recrutare: „Codul Muncii ne reglementează modul în care muncim şi anume modul în care arată un program full time de lucru. (…) Ca valoare a muncii, ea este mai scăzută decât în ţările din Vest.„
Corina Diaconu, specialist HR: „Sunt situaţii în care se stă peste program şi se fac ore suplimentare, însă nu există productivitate şi situaţii în care, repet, putem munci 6 sau 7 ore şi să realizăm ceea ce trebuia să facem în programul obișnuit de lucru. (…) Ce contează cel mai mult este cât de bine ne facem munca.„
Cele mai multe ore le petrec la muncă agricultorii, pescarii, managerii și angajații în domeniul Apărării.
„Nu se apreciază în primul rând orele pe care le munceşti în plus. Aproape deloc.„
„Nu sunt plătit suficient pentru efortul depus.„
În această situaţie se află aproape jumătate dintre angajaţii de la noi din ţară. În plus, 1 din 3 spune că, deși încearcă să-şi negocieze o mărire de salariu, rar i se întâmplă să obțină suma dorită.
În România, salariul mediu net este de peste 4.500 de lei.