Simigeriile, covrigăriile și gogoşeriile, afaceri de succes din România

1 covrig
1 covrig
23 decembrie 2020, 09:08

Afacerile cu covrigi sau produse de patiserie sunt unele dintre cele mai rezistente în perioade de criză. Avantajul lor este că produsele se vând tot timpul anului, amplasarea locaţiei într-un loc cât de cât circulat înlocuieşte investiţiile în marketing şi publicitate, iar preţul lor foarte mic atrage şi un număr mare de clienţi, vânzările de covrigi, cel puţin, fiind în număr de câteva mii de bucăţi pe zi, spun specialiştii din domeniu.

Cele mai multe simigerii, covrigării, gogoşerii se află în Bucureşti, în număr de 722, apoi în Argeş (306), urmate de judeţul Arad (277). În Capitală, anul trecut şi în acest an au fost deschise peste 70 de unităţi noi, jumătate deschizându-şi ferestrele în 2020, în pofida pandemiei de COVID-19.

În primele zece judeţe din ţară sunt 2.657 de simigerii, covrigării, gogoşerii, adică 70% din numărul total de unităţi din ţară.

Astfel, datele arată că cei mai „flămânzi“ oameni se află în Bucureşti, în Muntenia, în Banat şi în centrul ţării, cele mai puţine fiind în zona Moldovei, în judeţe ca Galaţi, Botoşani sau Iaşi.

Urmărește-ne pe Google News