Elevii din Capitală, tot mai aproape de școala online. A crescut alarmant numărul de infectări cu SARS-CoV-2

Elevii din Capitală se apropie tot mai mult de școala online, pe măsură ce crește numărul îmbolnăvirilor de Covid. Dacă vineri Bucureștiul va depăși pragul de 6 la mie, cursurile față în față se suspendă și trec în mediul virtual. Un scenariu pe care nici autoritățile și nici majoritatea părinților nu și-l doresc. Între timp, în centrele de vaccinare și în cabinetele școlare vin în continuare elevi care se imunizează anti Covid.

A început școala, au început și blocajele în trafic în marile orașe. Situația se va înrăutăți peste o lună, când se întorc și studenții

Prima zi de școală a adus și primele blocaje în trafic. În marile orașe, s-a circulat bară la bară încă de la primele ore ale dimineții, chiar dacă școlile au organizat festivități la ore diferite, tocmai pentru a evita aglomerația. Polițiștii au fost în stradă, dar nu au putut face mare lucru pentru fluidizarea traficului.

Clopoțelul a sunat pentru încă un an școlar în pandemie. Cei mici au primit încurajări de la politicieni, dar și de la campionul european la înot David Popovici

A sunat clopoțelul în majoritatea unităților de învățământ din țară. Cu mici excepții, aproape 3 milioane de elevi au revenit în bănci în cel de-al doilea an școlar început în pandemie. Emoțiile au fost parcă mai mari decât în alți ani. Pentru mulți, a fost momentul revederii, în condiții aproape de normalitate, chiar dacă masca de protecție le va fi în continuare cel mai bun coleg de clasă. Ca în anii buni, curțile școlilor au fost neîncăpătoare. Cu uniformă, ghiozdan și buchete de flori, școlarii, mai mici sau mai mari, s-au bucurat de reîntâlnirea cu colegii și dascălii. După mai mult de un an de școală online, părinții au încercat să fie relaxați și spun că speră să se respecte regulile sanitare. Însă au fost și elevi care au protestat în faţa Guvernului. La festivități au participat și politicieni, care au făcut apel la responsabilitate.

La școală pentru prima dată. Mulți dintre cei mai mici elevi și-au găsit repede prieteni în curtea școlii, alții au mai lăsat câteva lacrimi pe umerii părinților

Au abandonat jucăriile pentru a păși timizi în curtea școlii pentru prima dată. Este povestea bobocilor care, plini de emoție, au ascultat pentru prima dată sunetul clopoțelului. Nu a fost o zi ușoară nici pentru părinții lor, care au retrăit alături de cei mici bucuria începutului de an școlar.

Klaus Iohannis: Menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică, în contextul pandemiei de COVID-19, depinde de responsabilitatea fiecăruia noi, respectarea normelor sanitare și vaccinarea fiind esențiale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică, în contextul pandemiei de COVID-19, depinde de responsabilitatea fiecăruia, subliniind că "respectarea normelor sanitare şi vaccinarea sunt esenţiale".

Anghel (ANPC): Achiziţionaţi uniformele şcolare şi rechizitele numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare

Achiziţionarea uniformelor şcolare, a altor produse textile necesare şcolarilor (treninguri, hanorace, tricouri etc.) şi a rechizitelor trebuie făcută numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, necesare în cazul depunerii unei reclamaţii, este sfatul lui Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).