an şcolar
Cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, mai sunt încă părinţi care nu ştiu cu exactitate în ce clase vor învăța de acum încolo copiii lor. Asta, după ce parlamentarii au decis să plafoneze numărul școlarilor care îi revin fiecărui dascăl. Noua Lege a educației nu schimbă însă clasamentul țărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulți elevi la un învățător. România rămâne, din păcate, la acest capitol, pe primul loc.
început de an școlar
E ultima săptămână de vacanță pentru 3 milioane de elevi. Se pregătesc și ei, și profesorii pentru un an cât mai aproape de normalitate, cu ore ținute în școli, în primul rând. Pentru bobocii din clasele pregătitoare au început emoțiile și trebuie pregătiți încât să se integreze mai ușor în colectivitate. Altfel, pot apărea stări de anxietate, atenționează psihologii.
Proiect-pilot în șase unități de învătământ. Predarea, învățarea și evaluarea vor fi adaptate în funcție de nevoile elevilor
Au rămas mai puțin de 10 zile până la startul noului an școlar. Autoritățile au pus deja pe hârtie regulile pentru siguranța copiilor, iar elevii se pregătesc să înceapă cursurile în format fizic. Unii dintre ei vor avea parte de o experiență nouă, cu metode de predare și evaluare cum nu s-au mai aplicat până acum în școlile de stat de la noi. Câteva sute de elevi vor începe pe 13 septembrie un altfel de an școlar. Şase unități de învățământ vor face parte dintr-un proiect-pilot, prin care predarea, învățarea și evaluarea vor fi adaptate în funcție de nevoile elevilor. Iar aceștia vor putea să își aleagă subiectele de studiu.
Ministrul Educației: Sunt 3 sau 4 cazuri cu semne de întrebare privind începerea anului cu prezență fizică. Peste 6 la mie, rămân deschise creșele și grădinițele. Singura diferențiere între elevii vaccinați și cei nevaccinați
"Până pe 13 septembrie, sper să nu avem nicio școală în care să nu se poată începe cu prezență fizică din cauza depășirii pragului de 6 la mie", a declarat joi seara, la Tema zilei, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a explicat că sunt 3-4 cazuri izolate, cu elevi puțini, unde sunt totuși semne de întrebare. "Conform studiilor, suntem îndreptățiți să sperăm că, și în cazul în care se va atinge pragul de 6 la mie, în 10-12-14 zile s-ar putea să putem avea șansa să se revină", a completat el. Ministrul a detaliat ce se întâmplă în clasele unde sunt și elevi vaccinați și elevi nevaccinați, în cazul în care se semnalează o infectare. Potrivit ordinului de ministru, elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități pot solicita să rămână în online.
Pregătiri pentru încă un an școlar în pandemie
Multe școli din țară sunt în aceste zile în șantier. Până pe 13 septembrie totul ar trebui să arate ca nou, fie că este vorba despre reparații, fie modernizări radicale. Se caută soluții și pentru respectarea regulilor de distanțare și protecție dictate de pandemie.
Măștile textile vor fi permise în școli, iar profesorii și elevii cu simptome COVID se vor putea testa gratuit. Noile reguli, parafate miercuri
Autorităţile s-au răzgândit: în şcoli vor fi permise şi măştile textile, nu doar cele de tip medical, așa cum a anunţat inițial ministrul Sănătății. În plus, toți profesorii și elevii care vor avea simptome de COVID se vor putea testa gratuit prin intermediul Direcțiilor de Sănătate Publică. Părinții vor afla exact care sunt regulile pentru noul an şcolar miercuri, când ar urma să fie semnat şi ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei. Subiectul a fost dezbătut la Telejurnal TVR 2 cu secretarul executiv al Consiliului Național al Elevilor, Robert Avram.
Siguranța, prioritate zero la deschiderea anului școlar. Pregătiri intense în unitățile de învățământ din toată țara. Festivitățile de deschidere pot dura cel mult 90 de minute
În școli au început pregătirile finale înaintea deschiderii anului școlar. Dacă în alți ani accentul se punea pe zugrăvit și schimbatul mobilierului, acum în prim plan sunt măsurile de siguranţă anti-COVID, dar și asigurarea sprijinului psihologic pentru copii după un an de cursuri online. Însă chiar și așa, emoțiile rămân neschimbate pentru cei care vor auzi pentru prima dată clopoțelul.
SONDAJ | Aproape 90% dintre părinţii din România spun că nu şi-au vaccinat copiii împotriva COVID-19
Aproape 90% dintre părinţii din România spun că nu şi-au vaccinat copiii împotriva COVID-19 şi peste jumătate dintre ei declară că nici nu doresc să-i imunizeze. Sunt datele unui sondaj făcut de Asociaţia Federaţiilor de Parinţi din învaţamântul preuniversitar. Peste 35.000 de parinţi, majoritatea mame din mediul urban, au răspuns chestionarului lansat cu doar câteva saptămâni înainte de începerea noului an şcolar.
Școala începe tot în pandemie. Miercuri, miniștrii Educației și Sănătății vor semna protocolul pentru deschiderea școlilor pe 13 septembrie. Cum se schimbă regulile
Începutul școlii se suprapune și în acest an pe o creștere accelerată a infecătorilor cu coronavirus. Vaccinarea însă schimbă regulile. Medicii și asistentele nu vor mai fi la intrare în școli, dispar și panourile dintre bănci, iar elevii vor putea interacționa mai ușor. Cei vaccinați ar putea rămâne la cursuri permanent, iar școala online rămâne doar o soluție de avarie. Miercuri, miniștrii Sănătății și Educației și-au propus să semneze protocolul cu noile reguli. Chiar dacă unele vor fi contestate.

