Anca Dragu
Deficitul bugetar pe primele 3 luni ale anului este în creştere, dar ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, spune că situaţia este sub control. El a răspuns, astăzi, întrebărilor senatorilor şi a anunţat că, totuşi, încasările la buget au crescut, iar spre sfârşitul anului am putea ajunge la o inflaţie cu o singură cifră.

CCR a respins sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR pe Hotărârea privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat surse din CCR.

Florin Cîțu, la Tema Zilei: Am vazut că se alocă niște sume din fondul de rezervă, cred că sunt unele cheltuieli care nu trebuie făcute acum, dar e decizia noului guvern
Fostul premier a vorbit la Tema Zilei despre locul unde lasă economia țării, despre primele măsuri pe care le-a văzut în rectificarea bugetară a Cabinetului Ciucă și a dat un răspuns și pentru compromisul cu PSD: Nu este ceea ce mi-am dorit, dar este un compromis pe care-l facem, pentru că aveam nevoie de stabilitate în România. Știre în curs de actualizare.

USR a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu de la șefia Senatului
USR a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă.
Primul test al funcţionării coaliţiei în Parlament. Noua majoritate a decis rapid: Marcel Ciolacu - președintele Camerei Deputaților, Florin Cîțu - președintele Senatului
S-a consumat și primul test al funcţionării coaliţiei în Parlament - preluarea conducerii celor două camere ale legislativului. Liderii PSD și PNL Marcel Ciolacu și Florin Cîțu conduc de marți Camera Deputaților, respectiv Senatul. USR pierde astfel ultima funcție din aparatul statului, după destrămarea coaliției de dreapta, dar anunţă că va ataca decizia la Curtea Constituțională.
Anca Dragu, după revocarea de la șefia Senatului: Prima grijă a acestui nou USL a fost înlocuirea președintelui Senatului pentru a asigura o funcție pentru partid
Plenul Senatului a revocat-o, marţi, pe Anca Dragu (USR) din funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, ca urmare a schimbării majorităţii parlamentare. USR va ataca decizia la Curtea Constituțională.

Dragu: Sperăm ca partidele politice să susţină Guvernul propus de Cioloş; să fim cu toţii conştienţi de dificultatea momentului
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat luni că USR îşi asumă guvernarea în această perioadă dificilă şi merge mai departe, menţionând că partidul este deschis dialogului şi speră ca celelalte formaţiuni să susţină Guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloş.

CCR va dezbate pe 20 octombrie sesizarea președintelui Senatului, Anca Dragu, privind remanierea miniștrilor
Curtea Constituţională a României va dezbate pe 20 octombrie sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, privind soluţionarea unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor. Anca Dragu a anunţat pe 15 septembrie că a sesizat CCR cu acest conflict juridic de natură constituţională.

Primul aviz în comisii pentru programul "Anghel Saligny" - favorabil. Prelungirea termenului de raport, respinsă
Biroul permanent al Senatului a respins, luni, solicitarea preşedintelui Comisiei de buget-finanţe, Claudiu Mureşan, de prelungire cu o săptămână (29 septembrie) a termenului de depunere a raportului la OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", după ce Comisia de energie a acordat primul aviz favorabil, fără amendamente, actului normativ.