Preşedintele Fundaţiei Culturale „Memoria”, Nicolae Constantinescu: "Începând cu ultima parte a anului 1944, câteva zeci de mii de etnici germani au fost pedepsiți de sovietici pentru originea lor si nu pentru faptele lor"

La Casa “Friedrich Schiller” din Bucureşti, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi  a Fundaţiei Culturale “Memoria” a avut loc conferinţa dezbatere “Deportarea etnicilor germani din anul 1945 în Uniunea Sovietică”.

"În noaptea aceasta a fost plângere și tânguire în tot Banatul". De Rusalii se împlinesc 70 de ani de la deportarea în Bărăgan

Se împlinesc 70 de ani de când mii de familii de bănățeni au fost ridicate de trupele de Securitate din propriile case, în noaptea de Rusalii, și strămutate cu forța în pustiul Bărăganului. La slujba de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Mitropolitul Banatului a vorbit despre suferința celor care și-au văzut viața năruită într-o singură clipă.

Siberia, lagărul deportaţilor de peste Prut. În iulie 1949, peste 35 de mii de basarabeni au fost deportați

Au îndurat frig, foame şi batjocoră. Copiii deportărilor au trăit chinuri inimaginabile și au devenit, fără voia lor, oameni maturi peste noapte. Acea noapte din 5 spre 6 iulie 1949, care le-a croit un alt drum, un drum spre nicăieri, de unde părea că nu există cale de întoarcere. E povestea basarbenilor deportați. În iulie 1949, peste 35 de mii de oameni din Basarabia au fost deportaţi în Siberia. Un reportaj realizat de jurnaliștii de la TVR Moldova.