fraudă fonduri europene
Preşedintele Klaus Iohannis a sublinait, joi, că nu vor fi tăieri de salarii și nici concedieri. Președintele a transmis că nu este adeptul unui scenariu de austeritate. Ultimul lucru pe care care mi-l doresc este ca acum, în prag de sărbătoare, să-și facă românul griji că o să i se taie salariul sau că va fi dat afară, a spus președintele Iohannis.
Fraudă cu fonduri europene la București. Angajați din IT, prinși în flagrant de Parchetul European când primeau 70 de mii de euro
Parchetul European a dat lovitura la Bucureşti. Reprezentanții unei companii IT au fost prinși în flagrant în timp ce primeau 70 de mii de euro, bani pentru care ar fi promis fraudarea unui proiect cu fonduri europene de 1 milion de euro.

Om de afaceri din Braşov, condamnat definitiv la 6 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene. Prejudiciul - 3 milioane de euro
Omul de afaceri Florin Macovei din Braşov a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani închisoare într-un dosar de corupţie şi obţinerea frauduloasă de fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro, potrivit Agerpres.
Primarul din Bumbești-Pițic, Gorj, condamnat după ce a luat subvenții pentru o fermă de vaci care exista doar pe hârtie
Un primar din Gorj a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Este vorba despre edilul din comuna Bumbești-Pițic. El a fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciarul din Târgu Jiu.

Șefa Institutului "Ana Aslan", trimisă în judecată pentru fraudă cu fonduri europene
Managerul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", Anca Elena Ştefan, a fost trimisă în judecată de DNA într-un dosar de fraude cu fonduri europene, în legătură cu derularea unui proiect intitulat "Anotimpuri la borcan".

România, pe primul loc în topul investigațiilor deschise pentru fraude cu fonduri europene
România e pe primul loc la investigații deschise în cazul unor fraude cu fonduri europene, arată Raportul OLAF pe 2019.
Procuroarea Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, este anchetată disciplinar
Procuroarea lui Liviu Dragnea este anchetată disciplinar după schimbul de replici pe Facebook cu Tudorel Toader pe tema incriminării abuzului în serviciu în Germania.

Societatea Tel Drum, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, trimişi în judecată de DNA
Societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan - reprezentanţi ai firmei - au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, informează DNA
Parchet european antifraudă la Luxemburg, din 2020. Va avea competențe în 20 de state membre, printre care și România
Parlamentul de la Strasbourg a aprobat crearea unui Parchet European pentru combaterea fraudei cu fonduri europene. 456 de alesi au votat "pentru" noua instanță, 115 împotrivă, iar 60 s-au abținut. Parchetul va avea competenţe şi în România.