Dosarul Revoluției, amânat din nou. Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, printre inculpați. Reprezentanții asociațiilor de revoluționari au cerut schimbarea încadrării juridice în "crimă împotriva umanității"

O nouă amânare în Dosarul Revoluţiei a ajuns la Curtea Militară de Apel după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat competenţa. Dezbaterile în acest dosar se vor ține la secret, în procedura de cameră preliminară, în urma căreia judecătorul fie va constata legalitatea întocmirii rechizitoriului, fie va restitui dosarul la Parchet, așa cum s-a întâmplat în 2021. Printre inculpaţi sunt Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Ion Iliescu împlinește 93 de ani. Fostul președinte nu a mai apărut în public din 2017, când a mers la Parchetul General în dosarul Revoluţiei

Fostul președinte Ion Iliescu împlinește la 3 martie 93 de ani. Iliescu nu a mai apărut în public din martie 2017, când a mers la Parchetul General, el fiind trimis în judecată în dosarul Revoluției pentru infracţiuni contra umanităţii. La 24 februarie, Instanța supremă a decis să trimită dosarul Curții de Apel București, pe motiv că ar fi de competența acesteia pentru că în perioada Revoluției Ion Iliescu nu era președinte al României. Iliescu a fost președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992. Între 2004 și 2008 a fost senator din partea PSD. În 2010 a fost numit președinte de onoare al PSD.

Dosarul Revoluției se va judeca la Curtea Supremă sau la Curtea de Apel, în funcție de răspunsul la întrebarea: A fost sau nu Ion Iliescu președintele României în decembrie 1989?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, pe 10 februarie, dacă va judeca Dosarul Revoluţiei sau îl va trimite la Curtea de Apel Bucureşti. Unul dinte avocaţii inculpaţilor a susţinut că Ion Iliescu nu ar trebui judecat de Înalta Curte, pentru că nu a fost preşedinte al României până la data de 27 decembrie 1989, când s-a constituit Comitetul Frontului Salvării Naţionale. "Vor să tergiverseze dosarul!", reclamă avocaţii victimelor.

Dosarul Revoluției, nicio soluție după 33 de ani

Dosarul Revoluției din 1989 se dovedește o cauză fără sfârşit! După ani în şir de plimbări între Parchet şi instanţe, dosarul Revoluției a fost înaintat instanței supreme în noiembrie anul acesta.

32 de ani de la sângeroasa Mineriadă. Anchetă ratată de justiția din România. Niciun vinovat pedepsit

Se împlinesc 32 de ani de la atrocitățile săvârșite de minerii din Valea Jiului veniți la București la chemarea lui Ion Iliescu. Deşi au murit 4 oameni, iar peste 1.000 au fost bătuți și arestați, fostul președinte Le-a mulțumit atunci ortacilor. În urmă a rămas Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, plimbat între instanţă şi Parchet, dar şi multe întrebări care încă aşteaptă răspunsuri.

Ion Iliescu ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar

Fostul președinte al României Ion Iliescu ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar. La cererea Asociației 21 Decembrie 1989, Secretariatul de Stat pentru Revoluționari a decis să îi retragă titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.