Ministerul Sănătății vrea să înființeze o autoritate care să sancționeze neglijarea pacienților. Rafila: Dacă refuzi să-ți faci datoria ca medic, nu discutăm despre malpraxis, discutăm despre altceva

Cazul tragic al Alexandrei Ivanov a determinat și măsuri instituționale. Ministerul Sănătății a anunțat că va înființa o autoritate de verificare a modului în care sunt acordate serviciile medicale. Noua structură de control ar urma să-i sancționeze pe toți cei care refuză să îndeplinească actul medical sau să acorde asistenţă pacienților. Mai multe cazuri de neglijare a pacienților au revoltat recent opinia publică, iar moartea Alexandrei la spitalul din Botoșani a fost cel mai dureros. Într-un alt caz, din luna iulie, o femeie a fost nevoită să nască pe trotuar după ce a fost refuzată de Spitalul Municipal din Urziceni.

Acuzații de malpraxis la Spitalul de Urgență Galați. O pacientă ar fi murit fiindcă nu i s-au acordat îngrijirile necesare

Acuzații de malpraxis la Galați. Fiul unei paciente în vârstă de 68 de ani, care a murit în Spitalul de Urgență din oraș, îi acuză pe medici că nu au tratat-o cum se cuvine. Deşi, starea i s-a agravat de la o zi la alta. Potrivit bărbatului, deși mama lui avea probleme respiratorii, a fost tratată pentru diabet, stări de panică și abia după mai multe zile a fost conectată la un aparat de oxigen, care era defect. Mai multe anchete sunt în derulare după ce familia a depus o serie de plângeri. Cazul conţine informații care vă pot afecta emoțional!

Amenzi la spitalul din Urlați, după acuzațiile de malpraxis ale unui tânăr care spune că rămas cu o bucată de metal în picior

Primele sancţiuni la spitalul din Urlaţi. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova au amendat cu două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 lei, spitalul pentru nerespectarea procedurii referitoare la acordul pacientului informat, respectiv pentru necompletarea tuturor rubricilor din formularul privind acordul pacientului informat.

Acuzații de malpraxis la Spitalul din Urlați. Un tânăr operat după un accident a rămas cu o bucată de metal în picior

Anchetă la Spitalul Orășenesc Urlați, din Prahova. Un tînăr l-a acuzat de malpraxis pe un medic de acolo. Bărbatul susține că după ce a fost operat în urmă unui accident de bicicletă, a rămas cu o bucată din mînerul frinei de la bicicletă în picior. Tînărul a aflat de asta abia cînd a ajuns în Olanda, unde muncește. Și unde, cel mai probabil, va fi supus unei noi intervenții chirurgicale. Sunt imagini și informații care va pot afecta emoțional!

Medici acuzați de ucidere din culpă, puși sub control judiciar. Au interdicția de a profesa în perioada aplicării măsurii

Pentru cei doi medici din Craiova şi Târgu Jiu acuzaţi de ucidere din culpă, au venit primele decizii ale judecătorilor. Au fost puşi sub control judiciar şi au primit interdicţia de a profesa în această perioadă. Ambii sunt foști directori ai spitalelor județene din orașele lor. Cinci pacienţi ar fi murit după intervenţii făcute de ei. Atenţie, sunt informaţii care vă pot afecta emoţional! Unul dintre medici a mai avut probleme penale şi în trecut, pentru luare de mită.

Viorel Jinga, rectorul UMF, despre cazul medicului Tesloianu: Dispozitivele care au fost în corpul altor pacienți pot fi infectate, poate fi acel biofilm care nu este penetrat nici măcar de antibiotice

Ies la iveală noi detalii șocante din dosarul cardiologului Dan Tesloianu din Iași, aflat în arest preventiv și acuzat că ar fi implantat pacienților sute de dispozitive medicale luate de la persoane decedate sau din surse necunoscute. În motivarea deciziei de arestare, judecătorii Tribunalului București arată că doctorul ar fi pus diagnostice greșite sau exagerate tocmai pentru a justifica montarea acestor dispozitive.

Manechine high-tech pentru antrenarea cadrelor medicale. Medic UMF "Carol Davila" Bucureşti: Scădem riscul de a face malpraxis în cadrul practicii curente

Manechine umanoide robotice de ultimă generație ajută cadrele medicale din România să trateze mai bine pacienții. O astfel de mașinărie este folosită într-un centru de simulare pentru a recunoaște un AVC şi un infarct și a exersa manevrele salvatoare. Tot mai multe şcoli şi universităţi medicale folosesc simulatoare pentru a antrena viitori şi actuali asistenţi şi doctori, fără riscuri pentru oameni.

Anchetă după moartea unui tânăr. Familia acuză că a fost diagnosticat și tratat greșit la Spitalul din Mangalia

Moartea unui tânăr de 25 de ani din cauza unei apendicite care nu a fost diagnosticată și operată la timp este subiectul mai multor anchete în Constanța. A fost inițial la spital în Mangalia, la jumătatea lunii decembrie, iar medicii care l-au consultat l-au trimis acasă unde starea i s-a agravat. Când în cele din urmă a fost internat pentru apendicită, operația a fost amânată, iar starea tânărului a deveni critică. Abia atunci a fost operat, dar prea târziu. Atenţie, sunt imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.