Militarul care amenința că se aruncă de la etajul unui bloc din Timișoara a fost salvat. Negocierile au durat 24 de ore. Un alpinist de la ISU Banat a pus capăt situației de criză

Operaţiune de salvare spectaculoasă la Timişoara, unde un militar ameninţa că se sinucide. Ieşise pe geam și acolo a stat mai bine de 24 de ore. După toate încercările negociatorilor, familiei și prietenilor, un alpinist a pus punct operațiunii și a reușit să îl bage în apartament pe bărbat. Atenție, sunt imagini și informații cu puternic impact emoțional.

Militar înecat în mare. Bărbatul culegea rapane în zona digului din Năvodari

Un militar care lucra ca bucătar pe fregata Mărășești s-a înecat pe litoral, la Năvodari. Era în timpul liber și culegea rapane, dar în zece minute colegii l-au găsit plutind pe mare. Doi colegi l-au scos pe bărbat din apă și au sunat la 112. Medicii l-au resuscitat aproape o oră, dar omul nu a mai revenit la viață.

Un militar și-a pierdut viața electrocutat, după ce s-a urcat pe un tanc la Alba Iulia. ATENȚIE! Imagini care vă pot afecta emoțional

Momente dramatice astăzi, în gara din Alba-Iulia: unul dintre militarii care urmau să participe la parada de 1 decembrie a murit! S-a electrocutat sub ochii îngroziți ai camarazilor care nu au mai putut face nimic. Bărbatul se urcase pe unul din tancurile aduse special pentru defilare şi a ajuns prea aproape de firele de înaltă tensiune. Procurorii militari trebuie să stabilească cine a greșit, cei care nu au oprit curentul electric sau victima. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional!