pescuit
Tulcenii care trăiesc din pescuit s-au întors la lucru plini de nemulţumiri. Foarte multe zone sunt colmatate, iar peştele, spun ei, este tot mai puţin. Chiar și așa se plâng că îl vând pe nimic.
Coadă da, permise nu! Mehedințenii au cerut sprijinul ministrului pentru permise de pescuit
Peste 200 de pescari care vor să intre în posesia permisului s-au aşezat la coadă în faţa sediului Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură din Mehedinţi. Oamenii au aşteptat în zadar, pentru că niciun funcţionar nu a fost la birou să le elibereze documentele. Pentru unii pescari este a cincea săptămână în care vin să-şi ridice permisele.
Tone de gunoaie au fost adunate de pescari și voluntari din apele județului Neamț
Pescarii sportivi din Neamţ au lăsat deoparte lansetele şi au pornit la curăţenie în locurile unde, de obicei, pescuiesc. Au avut şi ajutoare: oameni nemulţumiţi de felul în care arată lacurile din judeţ. Tone de gunoaie au fost deja strânse, dar curăţenia va continua până când locurile vor redeveni primitoare pentru toată lumea.
România, locul 1 la Campionatul mondial de pescuit la răpitori, din barcă
Echipa naţională a Ligii Române de Spinning a reușit un rezultat extraordinar, ocupând primul loc la Campionatul Mondial de pescuit la răpitori, din barcă, desfășurat anul acesta în Rusia, lângă Moscova, pe lacul Konakovo.

Norvegia își promovează noua bancnotă de 200 de coroane cu umor
Banca Centrală a Norvegiei a ales o modalitate plină de umor de a prezenta noua bancnotă de 200 de coroane. Simbolul principal este peștele național - codul, iar maestrul de ceremonii nu este altul decât guvernatorul instituției.
Un iaz de lângă Buzău a fost populat cu puiet de crap românesc, cu câteva zile înaintea Floriilor
Veste bună pentru pescarii buzoieni. Cu câteva zile înaintea Floriilor, când creștinii au dezlegare la pește, reprezentanții Asociației Județene pentru Vânătoare și Pescuit Sportiv au repopulat iazul de la marginea orașului cu peste trei tone de puiet de crap. Astfel, pescari din zonă vor putea să își încerce norocul și îndemânarea începând chiar de sâmbătă, când se va da startul sezonului de pescuit.
Dragnea și Ponta, în bărci diferite. Fostul premier este gata să îi salveze pe cei care îl supără pe Dragnea
Victor Ponta recunoaşte în premieră: este gata să-i "salveze" pe cei care nu mai au un drum comun cu Liviu Dragnea. Fostul premier a reacţionat pe Facebook la înlocuirea lui Daniel Constantin din guvern, dar şi la fotografiile făcute de şeful PSD la pescuit cu Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a învăţat să pescuiască de la Liviu Dragnea şi s-a oferit să îi arate în schimb cum să schieze
Întrebat de jurnalişti, Sorin Grindeanu a recunoscut, luni, că nu ştia să pescuiască şi a învăţat de la liderul PSD, Liviu Dragnea, weekend-ul trecut. Premierul a spus că în zona din care provine nu sunt foarte multe locuri pentru pescuit, dar ar putea să-l înveţe pe liderul PSD să schieze, un sport pe care Dragnea nu l-ar stăpâni prea bine.