Premierul Viorica Dăncilă, a doua zi a vizitei de lucru la Bruxelles. Întrevederi cu Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene, și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European. Concluziile transmise de Palatul Victoria

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit joi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Șeful executivului de la București s-a aflat timp de două zile în vizită de lucru la Bruxelles.

Carmen Dan: Ca președinte în exercițiu al Consiliului JAI și ca ministru de Interne român, voi continua discuțiile bilaterale cu miniștrii statelor care se opun extinderii spațiului Schengen

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, joi și vineri se desfășoară la București reuniunea informală a miniștrilor Afacerilor interne și de Justiție. O temă prioritară este spațiul Schengen. "A existat o tatonare a statelor membre în ceea ce privește extinderea spațiului Schengen, în paralel cu implementarea mecanismelor care oferă un plus de securitate", a confirmat ministrul de Interne, Carmen Dan. Ea a arătat că va avea întâlniri bilaterale cu omologii din statele care se opun procesului de extindere. Un mesaj încurajator a venit și din partea comisarului european pentru Migrație și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.

Viorica Dăncilă, la Comitetul European al Regiunilor: Trebuie să demonstrăm că Uniunea are capacitatea de a avansa în întărirea politicilor europene, de a obține rezultate concrete pentru cetățeni

Instituirea Autorității europene a muncii, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și negocierile privind viitorul cadru financiar multianual se numără printre prioritățile României la șefia Consiliului Uniunii Europene, a explicat Viorica Dăncilă la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor. "Ne confruntăm cu un context european marcat de procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierile privind cadrul financiar multianual sau alte dosare majore, precum și imigrația, securitatea, reflecția privind viitorul UE. Trebuie să demonstrăm împreună, acum, că Uniunea are în continuare capacitatea de a avansa în întărirea politicilor europene, de a obține rezultate concrete pentru cetățeni", a declarat premierul României la Bruxelles.

Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din statele membre UE la București, în perioada 6-8 februarie

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în perioada 6-8 februarie 2019, va avea loc reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne. Lucrările se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului. TVR este official broadcaster al evenimentului, iar imaginile transmise de Televiziunea Română vor fi preluate de zeci de canale TV şi site-uri din toată Europa.

Ecouri printre jurnaliștii străini veniți la București, după cele două reuniuni informale găzduite de România

Organizare bună, oameni prietenoşi, mâncare excelentă - este părerea ziaristilor străini, după vizita pe care au făcut-o la Bucureşti pentru a relata despre cele două reuniuni informale găzduite de România, în săptămâna care se încheie. Jurnaliştii străini au, totuşi, o nemulţumire - spun că întâlnirile ar fi trebuit organizate în acelaşi loc, pentru că, în parte, s-au suprapus.

U.E urmărește campania electorală de la Chișinău și cere corectitudine, transparență și un proces electoral democratic

Transparență, corectitudine și un proces electoral pe deplin democratic - sunt cerințele cheie pe care Uniunea Europeană le are de la Republica Moldova, la alegerile parlamentare din 24 februarie. Au subliniat acest lucru, la București, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Federica Mogherini, și șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu. După două zile pline, cu subiecte delicate pe agendă, reuniunea miniștrilor de Externe din Uniunea Europeană a ajuns la final.

A doua zi a reuniunii informale a miniștrilor de Externe din Uniunea Europeană, ziua candidaților la aderare. Parteneriatul Estic, în prim plan. GALERIE VIDEO

Parteneriatul Estic, China și importanța relației transatlantice au fost principalele teme de discuție în a doua zi a reuniunii informale Gymnich, a miniștrilor de Externe din UE, găzduită de Palatul Băncii Naționale a României. În a doua parte a sesiunii, oaspeți au fost miniștrii Afacerilor externe din țările candidate la aderare.