„Crearea armelor nucleare a fost rezultatul unei intervenții divine”. De la „liberal sistemic” la apologet al distrugerii nucleare. Novaia Gazeta: Cum a devenit Serghei Karaganov un dușman însetat de sânge al Occidentului

Serghei Karaganov, politolog, economist și șef de lucrări la Departamentul de Economie Mondială și Afaceri Internaționale al Școlii Superioare de Economie (HSE), a publicat un articol intitulat „O decizie dificilă, dar necesară”. În acesta, el mustră Occidentul, laudă China și solicită un atac nuclear asupra „unei grămezi de ținte dintr-o serie de țări pentru a le aduce în simțiri pe cele care și-au pierdut mințile”.

Bombardier strategic american deasupra României, în cadrul unui exercițiu coordonat de centrul NATO din Spania. Au fost implicate avioane F15, Eurofighter Typhoon ale Italiei, aparate F16 ale României și F18 spaniole

NATO a trimis deasupra României un bombardier strategic american care a simulat atacarea unor ţinte aflate la sol. Acesta a fost protejat de avioane de vânătoare americane şi italiene. Exerciţiul s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână şi a fost coordonat de centrul NATO din Spania, de la Torrejon.

Rusia și-a echipat cu arme nucleare navele de luptă. Experții militari cred că decizia Kremlinului crește riscul unei escaladări majore

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Rusia și-a echipat cu arme nucleare navele de luptă, potrivit unui raport al serviciilor secrete norvegiene. Experții militari cred că decizia Kremlinului crește riscul unei escaladări majore în cazul unor neînțelegeri între NATO și Moscova. Marinela Mititelu dă mai multe detali în materialul video.