Măsuri pentru protejarea locurilor de muncă și a cetățenilor cu venituri de până la 4.500 de lei, discutate la guvern. Deduceri din impozit pentru salariații tineri și pentru angajații care au copii la școală

Guvernul a analizat astăzi măsuri care vizează stabilitatea economică și protejarea locurilor de muncă. "Ajustarea fiscală pe care o propunem prevede, pe de o parte, protejarea cetățenilor României care au statutul de salariați și au venituri de până la 4.500 de lei și în acest scop avem o serie de deduceri și pentru salariații care au în întreținere alte persoane, inclusiv copii, dar mai ales pentru salariații tineri, de până la 26 de ani, cu titlu de noutate se introduce o deducere de 15% din impozit (...), dar și pentru angajații care au copiii în orice formă de învățământ, pentru a încuraja trimiterea la școală și (...) evitarea abandonului școlar. Pentru fiecare copil se va primi o deducere suplimentară de 100 de lei", a anunțat ministrul Finanțelor.

Protest al angajaților combinatelor rusești din România, după ce nu și-au primit salariile. Guvernul a dat o OUG prin care reglementează situația

Companiile cu acţionariat rusesc din România afectate de sancţiunile impuse Federaţiei Ruse în contextul războiului din Ucraina vor putea să-şi desfăşoare activitatea fără conturi blocate dacă vor intra sub un sistem de supraveghere din partea statului. Măsura a fost cerută de angajaţii uzinelor metalurgice care au reclamat, în stradă, în faţa Guvernului, plata salariilor cu întârziere. Dimineaţă, peste 600 de sindicalişti au protestat în Piaţa Victoriei şi au ameninţat că intră în greva foamei dacă Executivul nu ia măsuri.

Grevă japoneză în creșele din Cluj-Napoca. Nemulțumiri după decizia mutării creșelor de la primării la inspectoratele școlare județene. Angajații se tem că le vor scădea salariile. Răspunsul ministrului Educației

Semnal de alarmă pentru autorități. Angajații creșelor din Cluj-Napoca au declanșat o grevă japoneză. Oamenii sunt nemulțumiți de mutarea creșelor de la primării la inspectoratele școlare județene, așa cum a decis guvernul. Salariaţii se tem că schimbarea va aduce și o scădere a salariilor.

Ştefan (Poşta Română): Nu pot să măresc salariile fără acordul sindicatului; sindicatul refuză în mod constant să vină la negocieri

La Poşta Română nu există, în clipa de faţă, nicio negociere a contractului colectiv de muncă, iar sindicatul refuză de 161 de zile să vină la discuţii, să mărim salariile şi să le oferim condiţii mai bune de lucru angajaţilor noştri, a afirmat luni Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR).

Salariile militarilor, mărite de la 1 iulie - proiect de ordonanță de urgență. Banii vor veni din economii. Foarte mulți soldaţi şi gradaţi profesioniști au acum un venit mediu lunar de aproximativ 2.300 de lei

De la 1 iulie, veniturile militarilor ar putea creşte substanţial. Ordonanţa inițiată de ministrul Apărării așteaptă acum unda verde de la guvern. Banii ar putea veni din economii, dar și din redistribuirea unor fonduri. Soldaţii şi gradaţii profesionişti care, potrivit ministrului Apărării, au un salariu mediu de 2.300 de lei, vor primi bani pentru chirie, iar diurna se va dubla.