Deputații au votat majorarea salariilor bugetarilor și a sporurilor unor angajați din ministere. Măriri de 50% pentru cei care lucrează cu fonduri externe rambursabile

Salariile bugetarilor cresc de la 1 iulie. Camera Deputaţilor, for decizional, a votat astăzi mai multe amendamente la Legea Salarizării. Şi sporurile unor angajaţi din ministere se majorează. Coaliţia a agreat aceste măsuri de sprijin pentru bugetari, în compensare la creşterea mare a preţurilor. Opoziţia acuză puterea de politică preferenţială pentru angajaţii de la stat.

CFR Călători: Contractul Colectiv de Muncă a fost semnat; prevede majorarea cu 10% a salariilor de bază brute

Administraţia CFR Călători şi organizaţiile sindicale reprezentative au semnat, la sediul CFR Călători, noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de unitate, printre beneficii fiind prevăzute majorarea cu 10% a salariilor de bază brute, precum şi acordarea tichetelor de masă în valoare de 20 de lei pentru perioada 1 iunie - 30 noiembrie, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

Salariaţii din învăţământ au cerut salarii mai mari în Piața Victoriei. Cîmpeanu propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie

Peste o mie de angajaţi din sistemul de educaţie au protestat în faţa Guvernului. Sunt nemulţumiţi că legea salarizării nu se aplică şi că nu pot beneficia astfel de majorările salariale promise încă din 2020. Supăraţi sunt şi angajaţii din palatele şi cluburile de copii din ţară pentru că Ministerul Educaţiei vrea să le transfere în subordinea autorităţilor locale. Protestul vine şi după recentele declaraţii ale preşedintelui ANAF. Acesta a anunţat că profesorii care fac meditaţii vor fi verificaţi mai atent la capitolul venituri.

Turismul din Grecia se confruntă cu o lipsă gravă de personal

Stațiunile din Grecia așteaptă cu nerăbdare ceea ce speră să fie o vară plină. Restricțiile de călătorie impuse de COVID se relaxează la maximum începând cu 1 iunie, toate condițiile sunt îndeplinite pentru atragerea turiștilor, dar nu se mai găsește mână de lucru.

Pachet de măsuri anticriză în Bulgaria: creșterea pensiilor cu o medie de 20%, eliminarea TVA la pâine un an. În UK, facturile la energie au crescut cu 54% pentru gaz și cu 95% pentru electricitate. Cauzele inflației

Inflația continuă să crească în Europa, potrivit celor mai noi date publicate de Eurostat. România a înregistrat în luna aprilie una dintre cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană, în timp ce Marea Britanie este într-o situație critică, cu cel mai ridicat nivel din ultimii 40 ani.