Stresul ne acaparează viaţa. Specialiştii spun că depinde doar de noi să nu ajungem în această stare

Suntem din ce în ce mai stresaţi la locul de muncă. Aproape jumătate dintre angajaţii români se plâng că lucrează într-un mediu dezorganizat, primesc extrem de multe sarcini şi uneori sunt nevoiţi să le îndeplinească singuri fără sprijinul echipei. Aşa se ajunge la epuizare când organismul şi mai ales creierul cedează. Specialiştii spun că depinde doar de noi să nu ajungem în această stare. Important e să recunoaştem simptomele stresului şi să ne oprim la timp.

Stresul micşorează centrul memoriei din creier. Este una dintre concluziile unui studiu prezentat la Congresul de neurologie din Azerbaijan

Stresul, inflamaţia, simptomele depresive, dar şi obezitatea, diabetul sau problemele renale pot prezice o evoluţie mai rea după un accident vascular cerebral. O arată un studiu prezentat la Baku, în Azerbaijan, la un congres cu experţi de pe mai multe continente. E un mare pas înainte pentru a alege cele mai bune soluţii de recuperare a pacienţilor, spun medicii. Tot mai mulţi, chiar tineri, fac atac cerebral. Dacă nu mor, rămân cu sechele. După 65 de ani, o femeie din 3 şi un bărbat din 4 fac AVC sau demenţă.

Munca, principalul factor declanșator al stresului. Aproape 80% dintre români sunt afectaţi de stresul de la locul de muncă, potrivit unui studiu

Sunteţi nervoşi? Vă simţiţi obosiţi? Ar putea fi de vină stresul. Potrivit unui studiu, aproape toţi românii sunt afectaţi de stres. Oamenii simt o presiune uriaşă asupra lor, indiferent cu ce se ocupă. Pentru trei din patru persoane, munca e principalul factor declanşator al stresului. Şi poarta deschisă către boli!

STUDIU. Stresul la locul de muncă, influenţat de colegi

Colegii reprezintă o cauză importantă a stresului la locul de muncă, mulţi angajaţi declarând că starea de tensiune este influenţată de persoanele cu care lucrează care nu îşi îndeplinesc sarcinile în mod corespunzător, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association.