Temperaturi de peste 30 de grade în vestul Europei. Avertismenul medicilor în condiții de pandemie
În Marea Britanie a fost cea mai călduroasă zi din an. Până acum. S-u înregistrat 31 de grade lângă Londra, iar oamenii au luat plajele cu asalt.
La grădina zoologică din Londra, „locatarilor” li s-au dat acadele înghețate, casă suporte arșița mai ușor.
Suedezii suportă destul de greu cele 30 de grade care se înregistrează în mai toată țara Așa că au ieșit, cu mic cu mare, la plajă.
Autoritățile suedeze atrag atenția, pe fondul COVID 19 locurile aglomerate trebuie evitate cu desăvârșire.
Franța, la Nisa, au fost 37 de grade. Primăria a luat măsuri speciale. Pe stradă, trecătorii primesc apă, iar vârstnicii sunt vizitați de serviciile sociale, care le duc tot ce au nevoie, ca să nu mai iasă din casă.

