Marte

NASA a dat publicităţii prima fotografie realizată de sonda InSight pe suprafaţa planetei Marte, după ce modulul spaţial a asolizat cu bine luni seară pe "Planeta Roşie" la finalul unei călătorii în spaţiu ce a avut o durată de aproape şapte luni.

"Amartizare confirmată! InSight a ajuns pe Marte!" Sonda, care a făcut o călătorie de aproape 7 luni, va studia interiorul Planetei Roșii
După 6 ani, oamenii au trimis un nou robot pe Marte. Botezat InSight, acesta a ajuns cu bine pe scoarța planetei roșii, iar momentul a fost primit cu mult entuziasm de echipa centrului de comanda NASA.
Un robot care va fi trimis pe Marte pentru a căuta dovezi privind existența vieții e testat într-o zonă deșertică din Spania
Oamenii de știință testează, într-o zonă deșertică din Spania, viitorul robot care va cutreiera suprafața planetei Marte. Numele lui este "Charlie" și își va începe călătoria în spațiu în 2021. Până atunci, e în probe. Corespondentul nostru, Felix Damian, are amănunte.

India va trimite în spațiu o misiune cu echipaj uman în 2022
India va trimite în spaţiu o misiune cu echipaj uman în 2022, a anunţat miercuri prim-ministrul indian Narendra Modi într-un discurs adresat naţiunii.

Rampele Complexului 17 de la Cape Canaveral, de unde au fost lansate sute de misiuni spațiale, au fost dărâmate controlat
Eveniment neobișnuit la poligonul spatial american de la Cape Canaveral. Au fost dărâmate rampele celebrului Complex 17, de unde au fost lansate sute de misiuni spațiale, inclusiv cele cu destinaţia Marte. A fost o detonare controlatăm care s-a desfășurat fără probleme. Locul va fi curăţat pentru o companie comercială care dezvoltă un robot care să aselenizeze, Moon Express.
Molecule organice pe Marte. NASA a anunţat o descoperire importantă pentru găsirea vieţii pe Planeta Roșie
NASA a făcut o descoperire remarcabilă: molecule organice pe baza de carbon. Dacă în trecut acestea păreau să fie rezultatul unor contaminări, foraje recente, realizate de modulul Curiosity, au identificat clar molecule similare celor existente pe Terra în rezerve de hidrocarburi.
Viața de pe Marte dintr-un golf britanic. Râurile acide demonstrează că viața poate exista într-un asemenea mediu
Înainte de a ajunge pe Marte, oamenii de stiinţă îşi fac o idee despre peisajul planetei roşii studiind apele acide din sudul Marii Britanii. Cercetătorii de la Colegiul Imperial din Londra sunt de părere că pe Marte ar putea exista cel puțin 12 mii de cratere, de dimensiunea unor piscine olimpice pline cu materie organică.

NASA începe o nouă misiune pe Marte. Sonda InSight va studia interiorul planetei roșii
NASA începe astăzi o nouă misiune pe Marte. De această dată însă oamenii de ştiinţă vor studia interiorul planetei roşii. Dacă totul decurge conform planului, sonda NASA va ajunge pe Marte în 6 luni şi va începe măsurătorile.

NASA pregătește prima misiune geologică spațială pe Marte, de la programul Apollo
NASA se duce din nou pe Marte - de data aceasta ca să studieze nu suprafaţa planetei, ci adâncurile sale. Următoarea misiune către Planeta Roşie va fi una geologică și va cerceta activitatea seismică.