somn
Somnul de după-amiază prelungeşte viaţa şi reduce riscul bolilor neuro-vegetative. Este concluzia cercetătorilor de la Universitatea din Londra, potrivit cărora un pui de somn în timpul zilei ar întineri creierul cu până la 6 ani.

Soluții pentru prevenirea depresiei: alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică regulată, somnul adecvat, abţinerea de la fumat, consumul moderat de alcool şi conexiunile sociale frecvente
Un stil de viaţă sănătos a fost mult timp asociat cu o stare fizică bună, însă cercetări recente afirmă că efectele acestuia se răsfrâng şi asupra sănătăţii mintale, transmite joi agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
Turismul pentru somn, tot mai popular în Marea Britanie. Hotelurile londoneze s-au adaptat la nevoile clienților
În Marea Britanie, aşa-numitul turism pentru somn capătă proporţii de masă.

Intestinul spune multe despre obiceiurile de somn. Studiu: Ce riști dacă te culci mai târziu în weekend
Obișnuiești să te duci la culcare cam la aceleași ore în timpul săptămânii, iar în weekend să te culci mult mai târziu și să te „răsfeți” cu trezirea târzie sâmbătă și duminică? Cercetătorii britanici avertizează că asta îți influențează dieta și tipurile de bacterii din intenstin. Tendința duce la risc mai mare de îmbolnăvire, așa cum sugerează un nou studiu publicat în Jurnalul European de Nutriție și citat de BBC.
Somnul caracatițelor, similarități surprinzătoare cu somnul uman și prezența unei etape asemănătoare trezirii
Somnul este o parte esențială a vieții și este crucial pentru restabilirea și regenerarea corpului și a minții noastre. Într-un nou studiu surprinzător, cercetătorii au descoperit că caracatițele, în ciuda diferențelor semnificative între ele și oameni, prezintă un model de somn similar. Descoperirea este remarcabilă și deschide oportunități noi pentru înțelegerea evoluției somnului și a funcțiilor sale esențiale în lumea animală. Studiul cercetătorilor de la Okinawa Institute of Science and Technology (OIST), în colaborare cu Universitatea din Washington, oferă o privire în profunzime asupra acestui subiect intrigant.
Legătura dintre somnul regulat și volumul crescut al creierului
Somnul este esențial pentru sănătatea și bunăstarea noastră generală. Cercetările recente demonstrează că somnul de calitate și în cantitate adecvată este asociat cu un volum mai mare al creierului. Un nou studiu, realizat de cercetătorii de la UCL și de la Universitatea Republicii din Uruguay, a investigat această legătură și a adus dovezi interesante despre modul în care somnul regulat influențează creierul nostru.

Studiu: Cât ar trebui să dureze somnul de după-amiază
Este siesta o armă secretă pentru o sănătate mai bună? Întrebarea a stârnit opinii contradictorii în rândul oamenilor de știință de zeci de ani, dar un lucru este cert: somnul de după- amiază afectează modul în care funcționează corpurile noastre, scrie Euronews.

Ora de culcare influențează durata vieții
Oamenii care preferă să meargă târziu la culcare riscă să moară timpuriu, mai ales din cauza obiceiurilor proaste asociate, a constatat un nou studiu publicat în revista Chronobiology International (Cronobiologie Internațional), scrie CNN.
Metoda prin care ne putem controla coșmarurile
O echipă de cercetători în neuroștiință din Geneva a dezvoltat o metodă care transformă coșmarurile în vise liniștite.